negi vaginali poze

Săptămânile 32 – 35 — Despre Dumneavoastră

      Săptămânile 32 – 35 — Despre Dumneavoastră       Va îndreptați rapid către sfârșitul sarcinii și puteți resimți un nou val de emoții inedite. Acum sunteți foarte fericita pentru ca va veți cunoaște copilul iar în clipa următoare va simțiți extrem de îngrijorată și va întrebați dacă acesta va fi sănătos. Va mai poate speria și faptul ca va gândiți ca nu știți suficiente lucruri pentru a fi o mama buna, pentru ca apoi sa fiți sigura ca împreună cu tatăl copilului veți fi cei mai buni părinti care au exista vreodată. De asemenea, puteți fi neliniștită în legătură cu nașterea , neștiind cât de bine va veți descurca atât dvs. cât și partenerul. Mai multe, în aceasta însușire de emoții puternice modificările fizice continua sa se producă în trimetrul al treilea și cele mai multe dintre ele sunt neplăcute iar uneori va pun în situații jenante.

Pielea și Temperatura Corpului

                   Pielea și Temperatura Corpului       Pe locul vergeturilor din timpul sarcinii rămân niște dungi albe,care vor persista în tot cursul vieții. Pigmentația fetei și a mameloanelor dispare treptat, în timp ce linia alba abdominala rămâne încă multa vreme pigmentata. Imediat după naștere poate părea frison, fără creșterea  temperaturii.Frisonul se explica prin răcirea corpului și prin hemoragie.La faza de furie a laptelui,temperatura axilara poate fi temporar mai ridicata,iar în mod normal,temperatura lăuzei este cea obișnuita [36,5-37 grade].Temperatura se va măsura de 2 ori pe zi.

Varice sub Limba

Varice sub Limba Simptome Dupa vârsta de 60 de ani, majoritatea persoanelor prezinta pe fata inferioara a limbii mici bile albastre sau purpurii acre formează niște lănțișoare sau veritabile placi ca niște ciorchini de struguri. Sunt dilatații ale venelor limbii asemănătoare celor pe care le găsim pe gambele cu varice hidrostatice. De altminteri, le și numim varice sublinguale (ceea ce înseamna varice sub limba). Unii numesc aceasta afecțiune ”limba caviar”. Aceste varice apar de fiecare parte a celor doua mari vene situate pe planșeul gurii. Dupa aspectul și culoarea lor, varicele sublinguale par îngrijorătoare, dar, în realitate, este vorba de un fenomen aproape normal întâlnit la majoritatea indivizilor și, deci, benign. Cauze Cauza reala este necunoscuta. Se știe totuși ca, odată cu vârsta, țesuturi-le cavitații bucale sunt mai putin elastice, mai putin ferme, deci mai netensionate. Venele au atunci tendinita sa ocupe din ce în ce mai mult

Dinti de Lapte

Dinți de Lapte Simptome Ieșirea dinților de lapte este adesea sensibila și dureroasa pentru sugar și copilul mic. Acesta ar putea saliva, mesteca și musca, tot ceea ce găsește putând fi molfăit. In aceasta perioada se poate produce un ușor accident de erupție dentara cu apariția unui mic abces pe gingie, însoțit de ganglioni inflamați, febra diaree. Bebelușul are o stare proasta, salivează, plânge, tipa: suferă. Mecanism Apariția  primilor dinți este foarte neregulata, anumiți bebeluși se nasc cu un dinte. Primii care isi fac apariția sunt dinții de lapte.  In cazul în care aceștia lipsesc, nu trebuie sa ne îngrijoram peste măsura. Ieșirea lor se face treptat, pe măsura ce copilul creste. La vârsta de 6 luni, copilul are deja 20 de dinți de lapte, aceștia dispar intre 6 și 11 ani, pentru a face loc dentiției permanente care va fi completa în jurul  vârstei de 16 ani. Aceasta dentiție definitiva este formata din  32 de dinți : 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari, 12 molari. Măselele de minte ( sau 

O Dieta Echilibrata este Importanta — Dar Toate la Timpul lor

      O Dieta Echilibrata este Importanta — Dar Toate la Timpul lor        Daca descoperiți ca va este foarte dificil sa va asigurați o dieta cel putin apropiata de cea ideala în timpul primului trimestru, puteți fi încredințată ca nu sunteți singura. Pentru a îndepărtă starea de rău, anumite femei mănâncă tot timpul și astfel iau foarte rapid în greutate. Altele abia pot sa mănânce ceva și ajung sa piardă din greutate, iar pentru multe viitoare mămici doar puține alimente par a fi tolerate. Dar nu va îngrijorați.        Asigurarea aportului de folat și prevenirea deshidratării sunt cele mai importante lucru pe care trebuie sa le faceți în primul trimestru.  Daca o dieta perfect echilibrata ar fi fost atât de importanta, atunci oamenii n-ar mai fi evoluat în asa fel încât greata sa fie simțită atât de puternic în timpul sarcinii.       Multe gravide își pun problema dacă fac sau nu

Tratați Durerile de Cap Pas cu Pas

       Tratați Durerile de Cap Pas cu Pas        Deoarece durerile de cap sunt atât de obișnuite vreau sa va ofer câteva informații specifice despre modul în care sa le tratați când sunteți însărcinată. Țineți minte ca întotdeauna prevenirea este mai buna decât tratamentul. Daca știți  care ar fi motivele durerilor dvs. de cap încercați sa evitați cauzele. Lipsa de somn, hipoglicemia, consumul de alcool și zgomotele puternice pot produce dureri de cap sau migrene. Migrenele sunt mai frecvente la fumătoare.      Tratamentul non-medical pentru durere. Puneți-va o compresa rece pe frunte, odihniți-va într-o camera întunecoasă și răcoroasă, dormiți când simțiți nevoia, mișcați-va ușor tâmplele sau rugați pe cineva sa va facă un masaj — toate aceste lucruri va pot face sa va simțiți mai bine fără sa utilizați medicamente. Puteți încerca sa folosiți tehnici de relaxare, muzica liniștitoare sau o punga cu ghiață aplicata pe cap.

Neonatologul

Neonatologul Un neonatolog, sau un medic specialist în îngrijirile materno-fetale, este un medic care a efectuat un stagiu suplimentar cu durata de 2-3 ani după ce a devenit obstetrician. Acești specialiști tratează sarcinile complicate, cu risc înalt. Neonatologii sunt medici specialiști care lucrează întotdeauna în spital, adeseori în spitale universitare, aici existând aparatura necesara îngrijiri sarcinilor dificile si a copiilor foarte bolnavi.

Ambii Părinți se vor Ocupa de Copil

  Ambii Părinți se vor Ocupa de Copil Tatal zilelor noastre este cruțat de toate grijile materne. El trebuie sa contribuie în aceiași măsură ca și mama la buna îngrijire a copilului. Nu-i nicio rușine dacă tata își înfașă sau îmbăiază copilul. Copilul care — asa cum am văzut– învăță imitând adulții va fi, fără îndoială, influențat de atitudinea tatălui care, dacă este într-adevăr ” un exemplu” , va fi păstrat în amintirea copilului tot timpul vieții pentru corectitudinea, cinstea, bunătatea și sensibilitatea sa. Copilul trebuie sa se împrietenească cu tatăl, iar acesta la rândul lui trebuie sa câștige încrederea copilului. Copilul trebuie sa aibă încredere în puterea de raționament a tatălui și sa-i împărtășească, mai târziu, toate ” problemele” care-l preocupa. Chiar de la aceasta vârstă tatăl trebuie sa-și impună ” personalitatea” prin exemplul sau. Dar, orice acțiune  educativa trebuie desfășurată în comun de ambii părinti. Dezacordul intre părinti în ceea ce privește atitudinea fata de copil îl dezorientează pe acesta din urma. Nu se admite ca unul din părinți sa permită copilului mai mult decât celalalt. Consecventa în hotărâri trebuie sa fie și o calitatea a tatalui: el nu trebuie, cu nici

Tumefacție Dureroasa – Abcesul Marginii Anusului

Tumefacție  Dureroasa – Abcesul Marginii Anusului SIMPTOME. Abcesul  situat în anus este capabil sa provoace durerii vii forma arsurilor, în special în timpul mersului. Acest disconfort se manifesta și atunci când persoana este așezată sau atunci când merge la toaleta pentru a defeca. CAUZE. Abcesul este o colecție de puroi care se formează într-o cavitate a țesutului. Acest abces poate genera inflamația țesutului vecin ( abces cald )sau poate sa nu provoace nicio inflamație ( abces rece ). Ca reacție la intruziunea corpilor străini ( bacterii, virusuri ). In sânge sau într-un țesut local, globulele albe ale organismului conținute în sânge si limfa se mobilizează pentru a combate agresiunea. Inflamația țesutului, febra și oboseala sunt semne ale acestei reacții de apărare. Puroiul este o colecție de celule moarte care rezulta din acest conflict. In regiunea anala, formarea unui abces ar fi putut fi favorizata de o tăietură, o fistula anala prost îngrijită,

Rufăria de Corp

  Rufăria de Corp Având in vedere mărirea continua a abdomenului  și chiar a volumului în general, rufăria de corp trebuie adaptata acestor noi condiții. Principiul  este ca rufăria sa fie lejera, sa permită mărirea abdomenului și sa nu stânjenească   respirația. Gravida procura din timp 2–3 sutiene speciale, confecționate din pânza, nu tricotate, deoarece acestea pot produce eroziuni pe mameloanele și asa destul de sensibile. Sutienul se încheie în fata și nu trebuie sa exercite nici un fel de presiune pe sâni; ii va susține doar . Trebuie avut în vedere ca sănii se măresc de volum pe măsura ce sarcina înaintează.De aici, nevoia de a mari sutienul. El va fi  susținut într-o poziție propice de doua bretele duble sprijinite de umeri. Se va evita categoric orice fel de centura care prin presiune exercita împiedica mușchii abdominali sa funcționeze normal, sa se întărească în vederea nașterii. De asemenea sunt contraindicate jartierele circulare care prin apăsarea coapselor împiedica  circulația sângelui ( circulația venoasa

Ce Trebuie sa facă o Mama Pentru ca Alimentația Naturala sa fie Posibila?

                 Ce Trebuie sa facă o Mama Pentru ca Alimentația Naturala sa fie Posibila?      Alimentația la sân trebuie sa fie pregătita inainte de venirea pe lume a copilului,iar în primul rând sa considere acest fapt natural,simplu,perfect realizabil.La ultimile luni de sarcina,femeia trebuie sa-și maseze mameloanele iar pentru a le forma trebuie sa le frece ușor cu un prosop aspru pentru a întări țesuturile în vederea alăptării.Laptele se secreta în sân inca înainte de  nașterea copilului,iar în ultimile săptămâni de sarcina,prin prezenta colastrului,canalele se pot obstrua.Este bine ca în aceasta perioada sănii sa fie ușor storși, scoțând câteva picături o data,de doua ori pe zi.La maternitate nou-născutul trebuie sa fie pus la sân cât mai precoce posibil,chiar după 6-10 ore de la naștere. Momente de emoții și uneori de neliniște.De aceste prime contacte în maternitate și în primele zile la domiciliu depinde, în mare măsura, evoluția acestui proces. Răbdarea si dorința mamei de a alăpta sunt elemente decisive.

Formarea Deprinderii de a Cere Olita

  Formarea Deprinderii de a Cere Olita Alimentația regulata și echilibrata reglează scaunele. La aceasta vârstă, copilul are 1–2 scaune pe zi. Notați cu atenție cam la ce ora din timpul zilei elimina aceste scaune. In ziua următoare,la aceiași ora puneți copilul pe oliță, ținându-l în brate. Practic, va așezați pe scaun, luați olița pe picioarele dvs. și copilul pus pe oliță. Sprijinindu-i spatele; cu o mana țineți deci copilul și cu cealaltă oliță. Se impune din partea mamei răbdare și exactitate în respectarea orelor fixe. Uneori, scaunul poate fi provocat dacă se toarnă o cantitate mica de apa călduță în olița. Nu țineți copilul pe oliță mai mult de 10 minute. Împreună cu scaunul copilul elimina și urina. Acest lucru se întâmplă o data sau de doua ori pe zi. Dar ni restul zile, copilul continua sa urineze în pantalonași. Cu aceiași perseverenta și tenacitate trebuie sa obișnuiți treptat copilul sa urineze în oliță.  Cele mai indicate sunt olițele mici din material plastic. Nu se folosesc olițe de sticla. Se sparg ușor si pot răni grav copilul.

Jena la Deglutiție – Esofagita

Jena la Deglutiție – Esofagita Esofagul  este un canal care se întinde de la  faringe la stomac. Funcția  sa principala este  transportul elementelor înghițite, de la faringe la stomac. Aceasta progresie se face gratie  contracțiilor sfincterului. Esofagita corespunde  inflamației  pereților esofagului. SIMPTOME. Subiectul simte oprirea alimentelor atunci când înghite. Arsurile acide, durerile în piept sau întoarcerea mâncării sunt posibile. Pot exista expectorații cu sânge. De obicei, jena dispare după câteva momente printr-un efort de deglutiție sau ca urmare a ingerării de lichide. Ea poate regresa complet, persista sau se poate agrava progresiv. CAUZE. Sunt posibile patru cauze: 1 Peptice, esofagitele asociază arsuri și o jena la deglutiție, cel mai adesea, ele se datorează unei hernii a stomacului de-a lungul esofagului. 2 Caustice, ele corespund ingerării accidentale a produselor toxice ( clor, soda, acid ). Ele

Abundenta Anormala a Urinei – Poliurie

Abundenta Anormala a Urinei – Poliurie SIMPTOME. Este o modificare a volumului urinei. In mod normal, emisia zilnica de urina este de 0,5 -1 litru, în funcție de cantitatea de lichide ingerate în timpul zilei. In cazul poliuriei, volumul urinei depășește 3 litri pe zi. Ea poate trece neobservata dacă bolnavul se trezește de mai multe ori în timpul nopții pentru a urina, fără sa-i acorde importanta. Adesea se instalează, paralel senzația de sete intensa, ziua sau noaptea. Urina este în general limpede. CAUZE. Cea mai frecventa este diabetul. Poliuria este însoțita atunci de o sete și de o foame considerabile, precum și de slăbire. Se poate, de asemenea, găsi o hipertensiune arteriala de origine renala. TRATAMENT. Sunt necesare analize de sânge, de urina și o explorare a rinichilor ( ecografie, urografie ). Tratamentul va fi în funcție de rezultatul

Sirop cu Propolis

               Sirop cu Propolis      Descrierea produsului: având în vedere numeroasele principii active conținute de propolis, acțiunea și domeniile de utilizare terapeutica ale acestui produs sunt multiple și variate. Compoziție:ca elemente componente menționam uleiurile eterice,balsamurile,componente care imprima produsului obținut din propolis proprietăți anti-virotice și antibacteriene. Indicații: acționează asupra sistemului circulator ca vasodilatator și hipotensiv precum și în anumite afecțiuni ale cailor respiratorii,ca bactericid,topic și regenerator epitelial.Siropul cu propolis se utilizează cu rezultate bune în afecțiunile menționate mai sus.Se folosește la prescripția medicului.

Colul Uterin în Timpul Fazei Active

      Colul Uterin în Timpul Fazei Active      In general, atunci când colul s-a dilatat ajungând la 4-5 cm se considera ca femeia este în travaliu activ și în ceea ce privește dilatatia progresul se realizează rapid datorita contracțiilor. Colul va continua sa se dilate pana când va ajunge la 10 cm. In tot acest timp poate exista o sângerare ușoară la nivelul sau. Gravida poate începe sa simtă o presiune pelvian și este posibil chiar sa resimta nevoia imperioasa de a împinge pe măsură ce copilul se deplasează ajungând din ce în ce mai jos în canalul nașterii.      Daca dilatația nu este completa este important pentru ea  sa reziste nevoii imperioase de a împinge deoarece este posibil ca uneori colul sa se rupă. Aceasta faza a travaliului cuprinde de asemenea și faza de tranziție care începe de obicei atunci când colul este dilatat la aproximativ 8 cm și continua pana

Anorexia Sugarului Alimentat Artificial

              Anorexia Sugarului Alimentat Artificial      Sugarul alimentat artificial are mai multe motive pentru a refuza biberonul.Acestea sunt:gustul alimentului,temperatura la care este dat,felul în care i se administrează.Este indicat ca alimentele pregătite pentru copii sa fie gustate,desigur respectând tehnica gustatului.Sunt mame care au declarat ca nu au gustat niciodată din alimentele pregătite pentru sugar,procedeu greșit,deoarece laptele se poate afuma,iaurtul poate fi prea acru, făinoasele pot avea gust statut.Toate acestea sunt neplăcute sugarului,motiv pentru care el poate refuza alimentația.O perioada deosebit de delicata din punct de vedere al alimentației sugarului este perioada de diversificare.Cu cât diversificarea se va face mai devreme,desigur numai la indicația medicului,cu atât se va obișnui mai ușor cu alimente noi.Comportamentul afectiv, răbdarea si blândețea în modul de pregătire a copilului pentru masa, în timpul servirii alimentelor,sunt tot atâtea motive de succes,dar și de nereușita în cazul în care nu se respecta.

Dureri ale Încheieturilor Picioarelor – Artroza Piciorului

Dureri ale Încheieturilor Picioarelor – Artroza Piciorului Simptome. Dureri ale încheieturilor picioarelor ce reduc călcatul, incitând pacientul sa se maseze pentru a alina durerea. Cauze. Artroza piciorului este urmarea unui traumatism ( fractura ) sau a unei leziuni anatomice ( picior plat, picior cu scobitura plantara ). Este localizata adesea pe degetul mare al piciorului, intre metatars și prima falanga, ceea ce corespunde unei leziuni provocate de un hallux valgus ( deformare a degetului mare de la picior ). Tratament. Purtarea tălpilor ortopedice, în cazuri mai grave, intervenție chirurgicala. Tags:durere in scobitura piciorului ,dureri la degetul mare si scobitura piciorului ,durere in scobitura talpii piciorului ,fireri de sciatica cu durere pe pucior ,arsura in scobitura

Unghiile sunt Afectate în Timpul Sarcinii

     Unghiile sunt Afectate în Timpul Sarcinii         Când sunteți însărcinată unghiile tind și ele sa crească mai repede decât înainte. Multe femei descoperă ca o manichiura sau pedichiura poate fi o modalitate eficienta pentru a-și  inbunatati dispoziția. Târziu în timpul sarcinii, o pedichiura efectuata la un cabinet poate rezolva dificila sarcina reprezentata de tăierea unghiilor de la picioare, deoarece pe măsură ce abdomenul creste, veți ajunge din ce în ce mai greu la degetele de la picioare.         Vaporii puternic mirositor care se datorează substanțelor chimice utilizate uneori în timpul manichiurii și pedichiurii pot reprezenta o sursa de îngrijorare. Încercați sa va asigurați ca sunteți într-o zona relativ deschisa , ca ventilația camerei este eficienta și ca nu sunteți expusa la acești vapori toxici pentru perioade lungi de timp. Tags:manichiura in sarcina

Despre Copilul Dumneavoastră

Despre Copilul Dumneavoastră In jurul săptămânii a 5-a de sarcina, probabil cam când v-ați dat seama ca nu v-a venit ciclul, la nivelul embrionului dumneavoastră apare un al treilea strat de celule. Fiecare dintre aceste 3 straturi celulare – extern, mijlociu și intern – va da naștere la diferitele  părți ale corpului viitorului copil. Celulele continua sa se organizeze și tubul neural (care va evolua pentru a forma creierul și maduva spinării) începe sa se formeze. In săptămâna a 6-a embrionul are  lungimea de aproximativ 6 mm. Inima , care a început sa bată la doar 22 de zile după concepție, este prea mica pentru a putea fi auzita, chiar și cu amplificare, doar poate fi uneori văzută la ecografie sub forma unei ,, pâlpâiri”. Sângele a început sa circule prin corpul copilașului.  Pana în săptămâna a 7-a din mugurii membrelor s-au dezvoltat brate și picioare  micuțe.

Testul de Stres la Contracții Arata cât de Bine va Face Fata Travaliul Copilul Dumneavoastră ui

      Testul de Stres la Contracții Arata cât de Bine va Face Fata Travaliul Copilul Dumneavoastră          Ca și testul de non-stres, testul de stres la contracții folosește monitorizarea fetala pentru a observa ritmul cardiac fetal și pentru a vedea cum se modifica acesta în timpul contracțiilor uterine ușoare. Se spune ca testul este normal atunci când s-au produs trei contracții într-un interval de 10 minute iar ritmul cardiac fetal nu s-a redus ca răspuns la acestea. Daca aveți contracții, acestea pot fi induse cu ajutorul unei perfuzii scurte cu Pitocin sau va trebui sa va stimulați mameloanele.       De obicei contracțiile care se produc în timpul unui test stres sunt ușoare și mama nu resimte durerea semnificativa. Imediat ce contracțiile devin mai dese de 3 la 10

Organe de Simt

  Organe de Simt Lipsa de dezvoltare a organelor de simt reflecta imaturitatea sistemului nervos central. Auzul. Deși nu diferențiază zgomotele, nou-născutului reacționează violent la zgomote. Treptat, copilul învață sa audă, astfel încât pe la 2 luni întoarce capul după anumite sunete. Sunetele agreabile au un efect calmant, cele dezagreabile, din potriva. Astfel s-a remarcat ca certurile zgomotoase din casa agita pana și copilul la aceasta vârsta. Vazul. Nou-născutul este “un orb psihic”, adică el nu vede din cauza lipsei de dezvoltare a sistemului nervos, dar el reacționează la o sursa puternica de lumina. Mișcările ochilor și pleoapelor nu sunt coordonate. Un ochi poate fi deschis, iar celalalt inchis. Un ochi poate privi la dreapta și celalalt la stânga. Este asa- numitul “strabism fiziologic”, care nu are nici o importanta patologica. Strabismul adevarat nu poate fi constatat decât după vârsta de

Ulei de Usturoi

Ulei de Usturoi Uleiul de usturoi este recomandat în cazurile de ateroscleroza, pentru ca înlătura spasmul vaselor cerebrale, spasmul cardiac și dispneea, Este un bun remediu vasodilatator. Se administrează de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masa. Cura durează de la 1 luna la 3 luni, apoi, după o întrerupere de o luna, continua. Se prepara astfel: se ia o căpățâna de usturoi de dimensiuni medii și se curata, se pisează sub forma de terci. Se pune într-un borcan de sticla și se toarnă peste el ulei nerafinat de floarea soarelui. Se pune în frigider. A doua zi se ia o lămâie, i se taie vârful, se stoarce din ea 1 lingurița de suc care se amesteca cu 1 lingurița de ulei de usturoi. Acest remediu se folosește pentru profilaxia și tratarea definitiva a cancerului inițial. Se recomanda

Săptămânile 36- 40 — Despre Copilul Dumneavoastră

   Săptămânile 36- 40 — Despre Copilul Dumneavoastră        Lume, pregătește-te! Copilul dvs. este gata sa-și facă apariția. Toate organele interne și sistemele s-au format, toate simțurile s-au dezvoltat. Acum pur și simplu câștigă în greutate și creste pregătindu-se pentru viata din afara uterului cald și primitor. La termen, un copil mediu are lungimea de 45-50 cm și cântărește în jur de 3-3,5 kg. Bineînțeles, este posibil ca el sa nu se încadreze intre aceste valori medii și poate sa cântărească 2,5 pana la peste 4 kg. Acest lucru este perfect normal.          Exista 3 metode pentru a masura si estima dimensiunile copilului:   1. dacă ați mai avut un copil înainte puteți compara cât de mare sunteți acum cu dimensiunile pe care le-ați avut data trecuta;   2. medicul poate palpa fătul prin intermediul abdomenului dvs. și ii poate estima dimensiunile;

Inflamatia Glandei Lacrimale – Dacriocistita

Inflamația Glandei Lacrimale – Dacriocistita Simptome Aceasta inflamație a glandei lacrimale, este semnalata de mai multe simptome apropiate de cele ale conjuctivitei. Putem observa în egala măsura și altele: pleoapa inferioara este umflata și roșie; dedesubtul globului ocular este  sensibil și dureros; dedesubtul  ochiului și uneori al pleoapei sunt atinse de un edem; ochiul lăcrimează puternic și exista si scurgere de puroi . In cazul în care aceste simptome nu sunt  foarte marcate, inflamația se poate instala fără știrea pacientului. Cauze Rolul glandelor lacrimale este de a umezi ochiul. Dacriocistita ( din grecescul dakuron= lacrima și kustis=vezica ) reprezinta inflamația canalului lacrimo-nazal. Aceasta inflamație provine de la obstrucționarea  cailor lacrimale care conduc  la fosele nazale, producând stagnarea lacrimilor în sac. Anumite afecțiuni ale foselor nazale și ale sinusurilor pot provoca o dacriocistita. Tratament In ceea ce privește umflarea pleoapei superioare, este suficient sa exercitam o presiune pentru a elibera sacul

Durere de Cap – Tumori Cerebrale

Durere de Cap – Tumori Cerebrale Simptome Durerile de cap, voma și tulburările vizuale sunt semnele principale. Voma este adesea neprevazuta, sub forma de jeturi care se produc fără nici o relație cu masa ingurgitata. In egala măsura exista și tulburări de vedere: diminuarea progresiva a vederii, perturbări ale pupilei. In funcție de localizarea tumorii, consecințele sunt diverse și întotdeauna grave: tulburări motorii, senzitive, vizuale, mentale, pierderi de cunoștința. Mecanismul Ca orice tumoare, tumoarea cerebrala este o formațiune de țesut nou-creat în detrimentul țesutului sănătos. Aceasta masa intracraniana poate sa includă substanțe cerebrale, cele ale meningelui, ale oaselor craniului și vaselor sangvine. Excrescența poate comprima creierul, provocând o hipertensiune intracraniana. Este vorba în general de metastaze care vin de la alte organe. O acumulare de puroi poate forma un abces. Cauze Ele sunt variate. Traumatisme craniene deschise, complicații ale infecției urechii, infecția meningelui, septicemie, abces amibian sau chiar otita prost vindecata. Infecția cu SIDA este

Picior Deformat la Naștere – Picior Diform

Picior Deformat la Naștere – Picior Diform Simptome. Constatarea la naștere a unui picior răsucit, deformat și într-o poziție vicioasa, semănând mai mult sau mai putin cu un bat de golf, caracterizează  piciorul diform. In cele mai frecvente cazuri numita de tipul ” varus equin ”, glezna întoarsă înauntru trage restul piciorului înăuntru ( adică în varus ) și în jos ( în equin ). Mușchii care formează talpa piciorului alcătuiesc o balta anormal de înaltă. Pot fi asociate anomalii ale dezvoltării muschilor gambei care antrenează mișcările piciorului. Tratament. Trebuie intreprins din momentul  constatării malformației, deci, în general, de la naștere. Pentru piciorul diform ” varus equin ”, la început consta, timp de câteva săptămâni, în manipulări ușoare și repetate de mai multe ori pe zi ale gleznei și ale piciorului. Intre aceste manipulări piciorul este menținut într-o poziție corecta printr-o cizma de ghips, un pansament adeziv sau chiar o atela metalica. Când aceste gesturi sunt insuficiente, se realizează intervenția chirurgicala. Ea consta într-o secționare  a ligamentelor și a tendoanelor. Ea este urmata

Boli Renale Ereditare – Polichistoza

Boli Renale Ereditare – Polichistoza Cea mai frecventa este polichistoza renala a adultului . Deși este vorba de o boala congenitala, ea apare cel mai adesea la vârsta adulta, în jur de 30 de ani .Ea corespunde dezvoltări chisturilor la nivelul rinichilor. Boala evoluează lent spre insuficienta renala cronica. In trei sferturi dintre cazuri și alți membri ai familiei sunt atinși. Polichistoza renala a copilului este diferita deoarece nu exista antecedente familiale. SIMPTOME. Pentru polichistoza renala a adultului, primele semne sunt adesea durerile lombare, cu o senzație de greutate la nivelul spatelui. La femei, infecțiile urinare sunt frecvente. La bărbați sunt posibile hipertensiunea arteriala și sange în urina, precum și calculi renali. Într-un stadiu avansat al bolii, cea mai mare parte a pacienților au chisturi și la nivelul ficatului. REMARCA. Diagnosticul este stabilit pe baza ecografiei

Al Doilea Trimestru Reprezinta o Perioada Potrivita Pentru a Călători

    Al Doilea Trimestru Reprezinta o Perioada Potrivita Pentru a Călători         Sa revenim acum la un subiect mai vesel. Fie în interes de serviciu, fie pentru a va vizita familia sau a vizita locuri noi, călătoriile au devenit o parte importanta a vieți moderne. Cel mai bun moment pentru a călători în timpul sarcinii este în timpul celui de-al doilea trimestru, când majoritatea gravidelor se simt bine și complicațiile sarcinii sunt cel mai putin  probabil.        Pentru locațiile mai exotice , cerințele de imunizare sau medicație antimalarica pot fi asigurate de cele mai multe ori în timpul sarcinii, însă pentru a fi sinceri, călătoria într-o țară in curs de dezvoltare sau într-o regiune îndepărtată este un lucru riscant atunci când sunteți însărcinată. Gândiți-va bine  la posibilitatea de a avea nevoie de servicii medicale

Blocaj al Genunchiului – Leziuni ale Meniscului

Blocaj al Genunchiului – Leziuni ale Meniscului Simptome. Articulația pare sa funcționeze normal pana în momentul în care se produce un blocaj sau o surpare a genunchiului cauzata de un fragment de menisc blocat în articulație. Subiectul simte o instabilitate când calcă; poate îndoi piciorul, dar nu-l poate întinde. Piciorul sau se retrage în momentul în care calcă. Simte uneori  o durere în interiorul articulației. Doua lucruri ajuta medicul la punerea diagnosticului : pe de o parte, o durere provocata de întinderea piciorului, pe de alta parte, imposibilitatea de a calcă. Cauze. Meniscul ( din lb. greaca meniskos= mica luna ) este o lama a cartilagiul situata  intre femur și tibie. Contribuie la mobilitatea genunchiului în timpul unei flexiuni-extinderi a piciorului. Când un soc serios lovește genunchiul, care este una dintre articulațiile cele mai importante și mai complexe ale corpului, se produce o ruptura în unul