dafin ingrijire

Anorexia sau Lipsa Poftei de Mâncare

              Anorexia sau Lipsa Poftei de Mâncare      De la început precizam ca anorexia sau lipsa poftei de mâncare nu este o boala.Am încadrat-o în preocupările acestui îndreptar practic de alimentație,deoarece reprezinta unul din motivele frecvente pentru care părintii se adresează medicului.Acest lucru se explica prin diversitatea cauzelor care pot declanșa anorexia.Lipsa poftei de mâncare este un simptom prezent aproape în toate îmbolnăvirile.Ea poate sa apară separat,dar cel mai adesea este însoțite și de alte semne de boala.Lipsa poftei de mâncare poate fi cauzata de greșeli în modul de alimentație și de educație a copiilor.Aceasta este considerata cauza cea mai frecventa.Exista și cazuri de copii care, în mod obișnuit, mănâncă putin și se dezvolta normal și sunt sănătoși. Aceasta este o falsa anorexie.Copilul își ia rația de alimente necesara organismului și numai grija exagerata a părinților fata de felul și cantitatea de alimente pe care trebuie sa le consume, creează probleme. După modul de evoluție, anorexii-le pot fi:anorexii acute, adică forme în care lipsa

Cum se Previn Infecțiile Sugarului

  Cum se Previn Infecțiile Sugarului Nou-născutul si sugarul trebuie feriți de infecții. Un guturai sau o “ răceala ”, ușoara  la adult, poate declanșa o bronhopneumonie sau o alta boala grava la copil. De aceea, trebuie respectate cu strictețe următoarele indicații: – copilul mic nu va fi sărutat niciodată pe gura sau pe mâini; – nici un bolnav ( cu febra ) nu va intra în camera copilului, nu va veni în atingerea cu copilul; – feriți sugarii mici și nou-născuții de contactul cu frații mai mari . Frecventând colectivități de copii, ei sunt acei ce transmit frățiorului mai mic o ” gripa ” sau alta “viroza”, care la aceasta vârsta frageda poate deveni catastrofala. In cazul în care are un guturai, mama va purta o masca care sa acopere nasul, cât și gura. Masca va fi confecționată dintr-un tifon dublu și legata la

Sciatica se Accentuează de Multe ori în Timpul Sarcinii

        Sciatica se Accentuează de Multe ori în Timpul Sarcinii          Pe măsură ce copilul creste, uterul va poate comprima nervul sciatic. Sciatica este o durere acuta sau continua și surda care debutează de obicei la nivelul spatelui inferior sau al feselor și uneori poate cobora pe partea posterioara a membrelor inferioare pana la nivelul gambelor sau al călcâielor.      Majoritatea femeilor care acuza dureri de tip sciatica remarca aceasta afecțiune pentru prima data atunci când stau în picioare. Puteți încerca sa va odihniți cât mai mult posibil pentru a ameliora durerea. O sticla cu apa calda sau o perna electrica aplicata la nivelul spatelui inferior sau al feselor va ușurează de multe ori suferință. Exercițiile pentru mușchii spatelui va pot ajuta in privința acestei probleme sâcâitoare.

Diagnosticarea Diabetului Gestational

       Diagnosticarea Diabetului Gestational         Sarcina poate determina apariția unui diabet temporar în cazul femeilor sănătoase. Diabetul gestationala poate fi cauza unei creșteri exagerate a copilului, însa medici nu vor așteptă ca fătul sa devina prea mare pentru a stabili diagnosticul. Cei mai multi medici efectuează teste screening în cazul tuturor femeilor deoarece nu exista nici o metoda pentru a prezice care dintre ele va face diabet gestationala și chiar și atunci când nu exista simptomele, afecțiunea poate conduce spre apariția unor complicații ale sarcinii.        Testele pentru depistarea diabetului nu sunt efectuate decât la începutul celui de-al treilea trimetru din moment ce majoritatea femeilor care vor face diabet gestational se vor îmbolnăvi doar tardiv în timpul sarcini. Tags:scurgere albicioasa semn de sarcina

Tulburări Intestinale Multiple – Tumori ale Intestinului

Tulburări Intestinale Multiple – Tumori ale Intestinului Ele se situează cel mai adesea la nivelul colonului ( 95% ) sau al intestinului gros ( 55% ). Pot fi benigne sau maligne. Sunt grave deoarece simptomele nu se manifesta decât într-un stadiu avansat. Trebuie neapărat sa se consulte medicul la cea mai mica bănuială, mai ales dacă exista cazuri identice în familie . In acest caz se va practica o colonscopie. SIMPTOME. Este vorba de dureri abdominale, izolate sau însoțite de modificări ale evacuării materiilor fecale, precum o constipație care alternează cu o diaree. Aspectul fecalelor poate fi colorat și modificat de sânge rasu sau negru și de mucozități. Abdomenul este umflat, exista o pierdere a poftei de mâncare, pierderea in greutate este evidenta, dar și oboseala generata. Tumoarea devine vizibila și printr-o ocluzie intestinala. CAUZE. Una dintre cauze este

Regimul de Viata al Mamei în Perioada de Alăptare

  Regimul de Viata al Mamei în Perioada de Alăptare In timpul sarcinii, fătul se hrănește cu sângele mamei iar după nașterea copilului este hrănit cu laptele mamei. Sensul existentei dvs. se confunda cu ființa pe care ați zămislit-o și pe care o aveți acum în fata ochilor: un copil vioi “plinuț” , într-un cuvânt, sănătos. Ati scăpat de sarcina, dar n-ați scăpat de griji! Am spune, dimpotrivă, grijile sunt mai mari. Daca în viata intrauterina copilul era oarecum ferit de agresiuni, acum ” ochii dușmănoși” îl pândesc din toate părțile. Numai dvs. îl puteți ocroti, numai dvs. îl puteți apară, de dvs. depinde buna lui dezvoltare, călirea lui pentru a înfrunta ” lupta cu viata”. Dar pentru aceasta dvs. trebuie sa fie în primul rând suficient de ” tare” , sănătoasa fizic și psihic. Nu abandonați regimul de viata pentru care vi l-ați impus în timpul sarcinii! Evitați, pe cât posibil; oboseala; dormiți cât mai mult; nu renunțați la odihna de după masa; nu practicați  sporturi violente, dar faceți zilnic o plimbare. Impuneți-va o viata calma.In primele săptămâni după naștere sunteți obosita, simțiți nevoia de odihna,

Avortul în Primul Trimestru

      Avortul în Primul Trimestru        Pierderea sarcinii se definește ca pierderea sarcinii înainte de cea de-a 20-a săptămână de gestație. Aproximativ 1 din 8 sarcini se termina în acest fel. Frecventa este chiar mai ridicata în cazul părinților în vârstă. Defapt acest lucru este o subestimare a situației, din moment ce unele femei pierd sarcina fără sa știe măcar ca sunt însărcinate si considera sângerarea care însoțește pierderea sarcinii ca fiind menstruație. Majoritatea avorturilor se produc înainte de săptămâna 12. Dupa aceasta săptămână, dacă bătăile inimii fetale sunt normale sau dacă sarcina are aspectul ecografic normal, probabilitatea de avort scade pana la aproximativ 1 %.        In unele cazuri pierderea sarcinii se produce complet, însoțindu-se de sângerări puternice și crampe, eliminate de țesuturi la nivel vaginal si dispariția simptomelor în  6-12 ore. In acest caz femeia ar trebui sa discute în primele 1-2 zile cu

Încălțămintea

  Încălțămintea Poate vi se pare ciudat, dar unul din organele cele mai solicitate în timpul gravidității este picioru, laba piciorului, care susține toata greutatea corpului gravide.In mod normal, laba piciorului are doua puncte de sprijin cu o curbura bine pronunțată intre ele. Daca greutatea care o apasă este prea mare, aceasta bolta dispare și se realizează ceea ce se numește ”piciorul plat”. Gravida va lua toate măsurile pentru a impiedica  acest lucru. Piciorul plat are ca urmare oboseala continua, dureri, umflarea gleznelor și chiar a membrului inferior în întregime. Prima măsura consta din evitarea statului prelungit în picioare (nu a mersului). A doua măsura consta din confecționarea încălțămintei adecvate: pantofii suficient de largi, cu sau fără toc. Tocul, dacă exista, va fi scurt, lat, nu mai înalt de 3 cm. Vârful pantofului nu va fi în nici un caz ascuțit, ci rotunjit și larg, pentru a

Deformarea Osoasa cu Tulburări Diverse la Copil – Rahitism

Deformarea Osoasa cu Tulburări Diverse la Copil – Rahitism SIMPTOME. Sunt expuși copiii aflați în perioada creșterii. Ei suferă de deformații osoase și vertebrale ( cifoza, scolioza ). Toracele este înfundat cu coastele și sternul bombate înafara, abdomenul este mărit în volum, articulațiile sunt noduroase, gambele sunt arcuite și genunchii în forma de X. Ei au grave probleme dentare. Apar modificări ale oaselor craniului, cu zone moi. Apar tulburări digestive și alte complicatii: afecțiunea ganglionilor limfatici, anemie, scăderea totala a tonusului muscular. Copilul cunoaște o importanta întârziere de creștere, motricitatea ( mersul ) si echilibrul sunt perturbate. Pentru adult, cauza este osteomalacia datorata avitaminozei D. CAUZE. Rahitismul se datorează unui prost echilibru fosfor/ calciu cauzat de o carenta în vitamina D ( legat de alimentatie, de lipsa de soare, de o problema de absorbție ). In consecință, rahitismul provoacă o insuficienta în osificarea și mineralizarea scheletului. TRATAMENT. Aport important în vitamina D ( fiind atenți la avitaminoza ), însoțită de calciu și fosfor, alimentatie echilibrata și bogata în elemente nutritive, exerciții de

Eructarea

                Eructarea      După supt,nou-născutul va fi ținut pentru eructare[evacuarea aerului din stomac] și calmarea colicilor în poziție verticala în brate,cu burta lipita de trunchiul mamei,de dorit,dezgolit.Compresiunea și căldura locala a pielii mamei elimina durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor din stomacul copilului. După ce este ținut circa 3-5 minute în brate,sugarul va fi culcat fie pe dreapta,fie pe burta.Unii sugari eructează ușor, alții numai după câteva minute. Eructația poate fi ușurată dacă sugarul este înclinat putin pe dreapta. Primele 2-3 săptămâni este indicat ca nou-născutul sa eructeze la fiecare masa,uneori chiar de 2 ori,iar mai târziu depinde de sugar dacă mai este sau nu nevoie de eructație.

Dureri Lombare – Lumbago

Dureri Lombare – Lumbago SIMPTOME. Mișcările sunt limitate și dureroase și coloana este adesea deformata după o poziție fixata nedureroasa. Cel mai adesea este vorba de un lumbago discogen. CAUZE. Este cea mai frecventa dintre durerile acute ale coloanei lombare. Ea apare în general, cu ocazia unui efort de ridicare în poziția proasta, uneori un efort minim sau o simpla mișcare greșită sunt de ajuns pentru declanșarea acestei afecțiuni. TRATAMENT. Se va prescrie repaus, precum și analgezice și chiar antiinflamatoare. In general, episodul dureros se vindeca într-un interval cuprins intre una și trei săptămâni, dar se poate complica co o sciatica și noi episoade dureroase pot sa apară în săptămânile, lunile sau anii următori. Dar examenul va fi atent, întrucât celelalte cauze menționate mai sus pot sa genereze uneori același tablou clinic. Tags:lumbago cronic acutizat ,lumbago acut ,lumbago cronic discogen ,lumbago simptome ,lumbago acut discogen

Curgerea Nasului

Curgerea Nasului Simptome Subiectul care suferă de curgerea nasului are nevoie, cel mai adesea, de a tuși și de a-și curata gatul pentru a degaja secrețiile nazale care îl astupa. I se poate întâmpla și sa înghită aceste secreții. Cauze O sinuzita rău vindecata, alergata, alergia, guturaiul de fan, o iritație a nasului și a zonei nazale provocate, de exemplu, de inhalarea prafului și a substanțelor care poluează aerul, toate acestea pot sta  la originea acestei secreții excesive. Glandele nasului care asigura acest mecanism sunt, așadar, foarte solicitate si secrețiile devin importante. Tratament Nu exista cu adevarat un tratament specific. Se recomanda gesturi simple și practice: suflarea cat mai des posibil, a nasului, în loc sa se înghită mucozitățile, creșterea umidității aerului din camerele în care  locuim și în care lucram, dormitul cu capul mai ridicat. In ce privește curgerea nasului, trebuie avut grija ca aceasta sa nu devina o obișnuinta sau un simptom

Sirop Expectorant cu Miere de Albine

               Sirop Expectorant cu Miere de Albine      Compoziție:siropul expectorant are în compoziția sa miere de albine obținuta din flori de tei,natriu benzoic,infuzie de tei.Are gust plăcut. Indicații:miere de albine se folosește în dublu scop, atât pentru conținutul ei bogat în substanțe edulcorate ca zaharoza fructoza, cât și datorita altor principii active pe care le conține,ca uleiurile volatile, în a caror componenta intra alcoolii alifatici.Natriul benzoic acționează ca emolient și expectorant.Siropul expectorant cu miere de albine se folosește în tusea rebela, având acțiune calmanta și expectoranta.Petru adulți 3-4 linguri pe zi iar pentru copii 3 lingurițe pe zi. Tags:Medicamente Naturiste bromhodilatatoare expectorant

Suc de Catina

Suc de Catina Sucul de Catina se recomanda bolnavilor de scorbut, anemie, avitaminoze, celor cu cecitate nocturna, cu inflamarea mucoasei cailor respiratorii. In cosmetologie sucul de cătina se folosește în calitate de remediu emolient, tonifiant, nutritiv și care mărește elasticitatea pielii.

Săptămânile 32 – 35 — Privind Spre Viitor

     Săptămânile 32 – 35 — Privind Spre Viitor          Acesta este momentul din timpul sarcinii pentru a va informa despre toate situațiile de tipul ” dar dacă?” care ar putea sa apară. Una dintre cele mai importante întrebări este ” Ce se întâmplă dacă va trebui sa fac o cezariana în loc de naștere vaginala ?”. Chiar dacă nu exista nici un motiv pentru a suspecta a ați putea avea nevoie de cezariana , lucrurile pot evolua în mod neprevazut și aceasta ar putea fi necesara chiar în ultima clipa iar faptul ca va informați despre aceasta operație atât de frecventa va poate ajuta sa fiti pregătită pentru orice eventualitate.        Înțelegerea posibilităților pe care le aveți va poate ajuta sa va simțiți mai sigura și va poate permite sa va implicați mai activ în propria dvs. îngrijire. Faptul ca

Schizofrenia

                      Schizofrenia      Aceasta boala este de fapt o psihoza de cauza necunoscuta care apare mai frecvent în adolescenta sau la adulții tineri.Un debut brusc poate apărea adeseori în cursul unei sarcini bine urmărite. Totuși aproape întotdeauna,sunt prezente încă înainte de sarcina reacții anormale de personalitate.Femeile anormal de timide, liniștite,rezervate,sensibile și suspicioase sunt mai predispuse se dezvolte personalități schizoide în timpul sarcinii.Copilul este invariabil respins,bolnava prezintă ostilitate fata de soț.Boala progresează manifestându-se felurit:de la evitarea contactelor sexuale pana la completa abandonare a relațiilor cu cei din jur și căderea eu-lui într-o mica lume,personala din irealitate.Idei de persecuție, rătăciri și halucinații,diformare a completa a reacțiilor emoționale,excitarea,vulgaritatea și confuzii în conținutul gândirii reprezinta trăsăturile caracteristice ale sindromului.Uciderea copilului se poate întâmpla uneori dar sinuciderea este rara.Spitalizarea este necesara.Tratamentul cu electroșocuri urmate de psihoterapie sunt eficiente în numeroase cazuri.Prognosticul imediat pentru femeile schizofrenice înainte de naștere este destul de

Istoricul sarcinii anterioare

        Istoricul  sarcinii anterioare                     Pentru fiecare din sarcinile anterioare,fie ca s-au terminat cu bine sau nu, următoarele informatii credem ca este necesar sa fie reținute:                            1 Data: luna și anul efectuarii nașterii,spitalul unde a născut si medicul care a asistat nașterea.  2 Travaliul:se va nota dacă a fost spontan sau provocat și motivele acestei provocări.Se va nota durata fiecărei sarcini in comparație cu data probabila a nașterii.Se va putea stabili astfel o orientare utila asupra tendinței la nașteri premature sau supra purtate.Lungimea travaliului precedent ne oferă date asupra felului cum va evolua travaliul actual,ne orientează asupra unor distonii sau nașteri precipitate.Este necesar sa facem o apreciere cu aproximație asupra duratei actualului travaliu.Travaliile lungi

Dupa Săptămâna 40 – Despre Copilul Dumneavoastră

       Dupa Săptămâna 40 – Despre Copilul Dumneavoastră         Unele gravide le spun prietenilor ca sunt în luna a zecea sub forma unei glume, însă pentru unele acest lucru poate fi adevarat. Dupa cum am menționat copii nu respecta termenele de naștere. Copilul dvs. se poate încadra în cei 5 % dintre nou- născuții care ” decid” sa sosească exact la timp, însă marea majoritate se nasc mai devreme sau mai târziu. Când copilul își face intrarea în lume cu aproximativ o săptămână înainte de termenul nașterii, sosirea lui probabil ca va fi o surpriza plăcută. Dar dacă faceți pare din cele 33 % de femei ai căror copii se nasc după termenul nașterii, chiar și trecerea unei singure zi după aceasta data va poate face sa fiți anxioasa și nerăbdătoare.

Hemoroizii și Micțiunile Frecvente

                   Hemoroizii și Micțiunile Frecvente        Hemoroizii constituie o complicație frecventa în cursul sarcinii.Se formează prin compresiunea produsa de făt asupra venelor din bazin.Se va acorda importanta igienei locale.Se recomanda bai călduțe și supozitoare pentru combaterea durerii,unguente anestezice sau compresă rece aplicata local. Micțiunile frecvente din timpul sarcinii se datoresc fie compresiunii fătului asupra vezicii,fie unei infecții bacteriene a vezicii.La prima eventualitate nu se face nimic,iar în cea de a doua se impune un tratament corect cu sulfamide sau antibiotice.

Suzeta Buna sau Rea Pentru Copilul Nostru? –Daca este Indicata Suzeta

  Suzeta Buna sau Rea Pentru Copilul Nostru?–Daca este Indicata Suzeta Nu o recomandam, dar nici nu o contraindicam ca mijloc de a liniști copilul. Principalul lucru este sa fie menținută într-o curățenie absoluta. Suzeta se fierbe odată pe zi și, bineînțeles , de fiecare data după ce a căzut pe jos. Va fi prevazuta un disc ceva mai lat și cu un inel pentru a nu fi “ înghițita ” . In nici un caz nu va fi umpluta cu zahar sau alte alimente. Subliniem ca suzeta va fi folosita numai ocazional : în timpul zilei, pentru liniștea copilului. Niciodată nu va fi legata în jurul gatului copilului ( pericol de strangulare ).

Varice sub Limba

Varice sub Limba Simptome Dupa vârsta de 60 de ani, majoritatea persoanelor prezinta pe fata inferioara a limbii mici bile albastre sau purpurii acre formează niște lănțișoare sau veritabile placi ca niște ciorchini de struguri. Sunt dilatații ale venelor limbii asemănătoare celor pe care le găsim pe gambele cu varice hidrostatice. De altminteri, le și numim varice sublinguale (ceea ce înseamna varice sub limba). Unii numesc aceasta afecțiune ”limba caviar”. Aceste varice apar de fiecare parte a celor doua mari vene situate pe planșeul gurii. Dupa aspectul și culoarea lor, varicele sublinguale par îngrijorătoare, dar, în realitate, este vorba de un fenomen aproape normal întâlnit la majoritatea indivizilor și, deci, benign. Cauze Cauza reala este necunoscuta. Se știe totuși ca, odată cu vârsta, țesuturi-le cavitații bucale sunt mai putin elastice, mai putin ferme, deci mai netensionate. Venele au atunci tendinita sa ocupe din ce în ce mai mult

Gastrita la Câine

  Gastrita la Câine Inflamarea și congestia puternica a mucoasei stomacului este o situație frecventa la câine. De obicei, inflamația trece și la intestine, iar în acest caz se instalează o gastroenterita. Cauze. Alimente prea reci, prea fierbinți, oase și alimente greu digerabile; când stomacul este prea plin se produce o gastrita traumatica. Semnele bolii. Câinele prezintă vomismente repetate înainte și după  masa, sete exagerata, tristețe și balonare progresiva a abdomenului prin torsiunea stomacului, angajând și splina. Tags:aglomenoree ,gastroenterita biftec

Dezvoltarea Fizica și Psihomotorie la 6 Luni

  Dezvoltarea Fizica și Psihomotorie la 6 Luni O noua aniversare. Copilul a împlinit o jumătate de an. Inca un punct și încă o linie ascendenta pe grafic. In luna a 6-a, copilul dvs. a câștigat încă 500 g. Va cântări deci 7 000 g sau poate peste, iar lungimea este în jur de 66 cm. De obicei, copilul își dublează greutatea în luna a 5-a și și-o triplează la un an. Aceasta ” lege” este valabila pentru copiii născuți la termen, nu însa și pentru prematuri. Nu toți copii cresc la fel în greutate și lungime; uni sunt mai ” gracili”, iar alții, dimpotrivă, scunzi și grași. Depinde de tipul constituțional moștenit de la părinti. Pe dvs. trebuie sa va intereseze în primul rând curba ponderala în continua ascensiune și părerea medicului privind starea de sănătate a copilului. Si acum, iată ce este capabil sa ” realizeze” un copil la 6 luni: – se întoarce de pe spate

Rolul Vitaminei C

  Rolul Vitaminei C Dupa vârsta de 6 săptămâni se introduc în alimentația copilului zilnic 2–3  lingurițe suc de fructe curate. Copiii alimentației la șan primesc suficienta vitamina C prin laptele matern, numai dacă alimentația mamei este bogata în vitamina C. Întrucât nu puteți ști cu siguranță acest lucru, preferam sa indicam oricărui sugar care a depășit vârsta de 6 săptămâni sucul de fructe. Sucul de fructe compensează lipsa de vitamina C din lapte. Vitamina C se afla în cantitate mare în lamai, portocale, roșii si fructe de măceș. O cantitate mai mica de vitamina C se afla în mere și morcovi cruzii. Cu ajutorul unui “ storcător” de plastic, sticla sau de porțelan veți stoarce cantitatea de suc necesara. De ce nu veți utiliza o presa de metal sau aluminiu? Pentru ca metalul oxidează și vitamina C se distruge. Se vor utiliza numai ustensile din materiale inoxidabil. Vitamina C nu suporta nici lumina și nici fierberea. Sucul

Prematuritate Neașteptată

     Prematuritate Neașteptată            In cazul unei operații cezariene programate fără a exista travaliu este important sa va asigurați ca fătul este complet maturizat mai ales în cazul în care exista unele incertitudini privitoare la termenul nașterii sau dacă nașterea este programata a se produce înainte de finalul săptămâni 38. Daca exista vreun motiv pentru ca operația cezariana sa fie programata înaintea începerii travaliului.      Amniocenteza –  în timpul căreia este prelevat lichidul amniotic din uter cu ajutorul unui ac  , poate fi de ajutor pentru a determina gradul de maturitate al organelor copilului și capacitatea acestora de a face fata condițiilor din lumea exterioara. Aceasta investigație previne programările prea timpurii ale nașterii, fapt ce ar putea conduce la probleme respiratorii sau la alte complicații care sunt frecvente la prematuri.

Igiena Organelor Genitale Externe

                  Igiena Organelor Genitale Externe       Pe timpul sarcinii se produce o creștere a secrețiilor vaginale,care de obicei,nu are nici o semnificație patologica.Prin abundenta lor, însă,aceste secreții provoacă uneori iritații locale.De aceea se va face toaleta externa cu apa călduța și săpun de 2-3 ori pe zi,ca și după fiecare scaun,folosind un lighean sau o cădită,care au fost spălate sau dezinfectate în prealabil. Irigațiile vaginale sunt complet interzise în ultimile 6-8 săptămâni ale sarcinii,deoarece pot declansa contracții uterine.Folosirea closetelor publice se va face cu deosebita grija,pentru a evita infecțiile.Organele genitale externe nu se spală decât după ce mâinile au fost bine curățate cu apa calda și săpun.Se vor folosi numai complexe sterilizante sau bucăți de pânza fina,fierte, spălate bine și călcate cu un fier bine încins. Tags:iritati la maini

Limba Alba – Lacramioara Limbii

Limba Alba – Lăcrimioara Limbii Simptome Lăcrimioara bucala este o boala parazitara cauzata de dezvoltarea unui microorganism, o ciuperca patogena (candida albicans), care provoacă o inflamație a întregii mucoase roșie întunecat cu apariția pe aceasta a unor ieșituri și placi albicioase (aspect alb cremos care duce cu gândul la floarea lăcrimioara). Gura este, de obicei, uscata și saliva, acida. Aceste placi se pot transforma în continuare în ulcerații superficiale. Aceasta lăcrimioara se poate răspândi în tubul digestiv și poate cauza tulburări de tranzit intestinal, diaree. unii pacienți pot avea probleme de alimentație, iar bebelușii pot sa sufere de deshidratare. Cauze Dezvoltarea acestei ciuperci este favorizata de administrarea, frecventa în zilele noastre, de antibiotice care distrug echilibrul florei bucale și permit anumitor ciuperci sa se instaleze (micozele). Principalele cauze care favorizează proliferarea ciupercilor sunt: administrarea anumitor medicamente (în cazurile de deficit imunitar), anumite boli precum diabetul, obezitatea, sarcina, o alimentație proasta, subnutriția.

Pierderea Unei Parti a Campului Vizual – Scotoamele

Pierderea Unei Părți a Câmpului Vizual – Scotoamele Simptome Un scotom, care își are originea în greaca, skotos= obscuritate, corespunde unei lacune fixe în câmpul vizual. Ea este situata când în centru, când la periferie; ea este regulata sau neregulata. Existenta unui scotom se traduce în mod normal printr-o pata neagra ori colorata, sau printr-o zona neclara, cu contururile clar delimitate de obicei,  ocupând o parte a câmpului vizual. Daca însa este periferic, acest scotom poate sa nu fie perceput de bolnav și este, deci, pus in evidenta de un examen de camp vizual. Tratament Scotoamele se datorează de-obicei unei leziuni a nervului optic. In mod deosebit scotoamele scânteietoare ( pete strălucitoare mobile și colorate care apar în crizele de migrena numite oftalmice ) sunt supuse unui tratament antimigrenos.   Tags:scotoame ,scotoame tratament ,scotoame ochi ,scotom auditiv ,cotoame ,mare scotoame

Ce Trebuie sa facă o Mama Pentru ca Alimentația Naturala sa fie Posibila?

                 Ce Trebuie sa facă o Mama Pentru ca Alimentația Naturala sa fie Posibila?      Alimentația la sân trebuie sa fie pregătita inainte de venirea pe lume a copilului,iar în primul rând sa considere acest fapt natural,simplu,perfect realizabil.La ultimile luni de sarcina,femeia trebuie sa-și maseze mameloanele iar pentru a le forma trebuie sa le frece ușor cu un prosop aspru pentru a întări țesuturile în vederea alăptării.Laptele se secreta în sân inca înainte de  nașterea copilului,iar în ultimile săptămâni de sarcina,prin prezenta colastrului,canalele se pot obstrua.Este bine ca în aceasta perioada sănii sa fie ușor storși, scoțând câteva picături o data,de doua ori pe zi.La maternitate nou-născutul trebuie sa fie pus la sân cât mai precoce posibil,chiar după 6-10 ore de la naștere. Momente de emoții și uneori de neliniște.De aceste prime contacte în maternitate și în primele zile la domiciliu depinde, în mare măsura, evoluția acestui proces. Răbdarea si dorința mamei de a alăpta sunt elemente decisive.

Primul Țipat Întârzie

  Primul Țipat Întârzie Copilul se naște inert, vânat ( cianotic) sau, dimpotrivă palid. Copilul nu respira, bătăile inimii sunt rar, abia perceptibile. Este o stare patologica, pe care medicii o numesc asfixie ( albastra sau alba, după cum copilul este vânat sau palid ). Urmează diferite manevre de reducere în viata ( de reanimare ); dezostrurarea cailor respiratorii prin aspirația mucozităților, respiratei artificiala, masajul inimii, aport de oxigen, bai calde și reci, ca și injectarea unor medicamente care excita respirația si circulația. Dupa o perioada mai scurta sau mai lunga, copilul începe sa respire, inima sa bată distinct, pielea sa se coloreze și totul reintra în normal . Alta data, toate eforturile sunt zadarnice. Aceste stări se datoresc unor cauze care țin fie de evoluția anormala a sarcinii, ( suferința copilului în uter ), fie de anumite defecte ( malformații ) ale copilului. Pentru a afirma